duminică, 26 aprilie 2015

Nou paroh la Bacău - Fericitul Ieremia

În data de 15 aprilie 2015, Preasfinţitul Petru Gherghel l-a numit pe pr. Eduard-Mihai Coşa, secretar general al Conferinţei Episcopilor din România, paroh al Parohiei Bacău-Fericitul Ieremia, parohie rămasă vacantă în urma decesului pr. Dumitru Gabor (26.02.2015), de fericită pomenire.
Duminică, 26 aprilie 2015, a avut loc luarea în posesie canonică. În cadrul sf. Liturghii de la ora 12.00, pr. Isidor Dâscă, decan de Bacău, a prezentat figura noului paroh, subliniind că este deosebit de sugestiv faptul că pr. Coşa îşi începe noua sa misiune în duminica Bunului Păstor.

La sf. Liturghie, alături de noul paroh s-au aflat preoţii vicari ai parohiei, preoţi originari din Parohia Fericitul Ieremia, preoţi vecini şi invitaţi, diaconi, precum şi un mare număr de credincioşi.

În predica sa, prima ca paroh al comunităţii, pr. Eduard-Mihai Coşa a subliniat că în această zi specială pentru el, se sprijină pe Cuvântul lui Dumnezeu, singurul care poate oferi principiile călăuzitoare pentru o pastoraţie sănătoasă. Iar el s-a simţit astăzi interpelat de acest Cuvânt în două direcţii. 

Cuvântul îi spune astăzi pr. paroh că adevăratul păstor, păstorul cel bun este cel care îşi dă viaţa pentru oile sale, cel care renunţă la sine şi se dăruieşte. Orice pierdere personală în favoarea celuilalt şi în favoarea comunităţii devine un câştig.
În al doilea rând, Cuvântul se adresează comunităţii. Prin Botezul primit, prin puterea Duhului Sfânt primită la Mir, suntem toţi chemaţi să fim adevăraţi păstori. Suntem chemaţi să imităm exemplul Păstorului cel Bun prin faptele noastre bune, prin rugăciune, prin apropierea noastră de cei săraci, nevoiaşi şi suferinzi. Nimeni nu are voie să se gândească numai la sine. La fel ca Bunul Păstor care şi-a dat viaţa pentru oile sale.

La baza oricărei activităţi pastorale - a mai spus părintele - trebuie să stea acest Cuvânt al lui Dumnezeu. Cuvântul este o bogăţie: în el găsim răspuns la întrebările noastre, alinare pentru problemele noastre. Viaţa spirituală a unei comunităţi depinde tocmai de ascultarea şi de primirea Cuvântului lui Dumnezeu, de modul în care se pune în practică acest cuvânt. Înainte de a vorbi şi de a trece la fapte, să ascultăm, să medităm şi să aprofundăm Cuvântul lui Dumnezeu.

Apoi, părintele a amintit un fapt petrecut în cursul dimineţii.
Un preot l-a întrebat: "Aţi terminat predica"?
El a răspuns: "Nu. Abia astăzi o încep".


pr. Eduard Soare
Oficiul pentru Cler