Acel
minut – 21.37 din 2
aprilie 2005 – a intrat de acum
în istorie. O istorie cu „I” mare, care în acel moment consemnează moartea lui Ioan Paul al II-lea.
Cardinalul Stanislaw Rylko, preşedinte
al Consiliului Pontifical pentru laici şi
unul dintre cei mai direcţi
colaboratori ai Papei care acum este sfânt, a fost martorul direct al acelei
ore supreme. „În acel moment –
relatează pentru
cotidianul Avvenire – mă aflam acolo, în apartamentul
Sfântului Părinte, lângă el. Puţin mai devreme, către ora 8 seara, după primele vespere ale duminicii, am
concelebrat sf. Liturghie în dormitorul său:
ultima Liturghie a sf. Ioan Paul al II-lea pe acest pământ. Nu voi putea uita niciodată acele momente, care rămân imprimate în inima mea, şi la fel tăcerea plină de rugăciune care a urmat”.
La
zeci de metri depărtare,
în aceleaşi momente, Fabio Zavattaro, vaticanist
al Televiziunii Rai, care a urmărit
pontificatul Papei Ioan Paul al II-lea încă
din anul 1983, în
locul din care transmitea, în piaţa
San Pietro, a primit un mesaj pe telefonul său. Era ştirea. „Bineînţeles că nu era o supriză –
îşi aminteşte după 10 ani. Aşteptam această ştire
dintr-un moment în altul. Şi
totuşi, am rămas uimit, în tăcere. Nici nu mai ştiam cum să continui transmisiunea”.
Cardinalul
şi jurnalistul. Două misiuni şi două puncte de observaţie diferite, însă aceeaşi reacţie.
Era
semnul care vorbea despre modul în care Ioan Paul al II-lea reuşise să intre în inimile tuturor. „În acea
seară, în piaţa San Pietro – subliniază Rylko – erau prezenţi şi necatolici şi necredincioşi, pentru care Papa devenise un punct
de referinţă”. Şi adaugă Zavattaro: „A fost într-adevăr un Pontif, un „construnctor de punţi”. A unit Europa, de la Atlantic la
Urali, a schimbat lumea, a făcut
ca oamenii să-i deschidă uşile lui Cristos”.
Uniţi în aducere aminte, purpuratul şi vaticanistul, ei sunt uniţi şi în evaluarea pe care o fac cu privire
la moştenirea Papei. „Importanţa extraordinară a magisteriului său – aminteşte preşedintele Consiliului Pontifical pentru
laici – a făcut ca el să fie un dar providenţial şi o busolă sigură pentru Biserica timpurilor noastre,
chemată să vestească Evanghelia într-o lume marcată de o criză profundă privitoare la Dumnezeu, şi de aici, privitoare la om”.
Purpuratul subliniază
că moartea sa a
survenit „în ajunul sărbătorii Divinei Milostiviri, sărbătoare voită de el şi instituită în Biserică
după indicaţiile sf. Faustina Kowalska. Cred că nu a fost doar o simplă coincidenţă cronologică. Cred – adaugă cardinalul – că Dumnezeu însuşi a vrut să ne dea în acest fel o cheie de lectură a pontificatului lui Ioan Paul al
II-lea, care a fost un apostol al Divinei Milostiviri, căreia i-a dedicat în anul 1980 o enciclică (Dives
in misericordia) şi
căreia, în anul 2002, la inaugurarea
Sanctuarului lui Isus cel milostiv de la Cracovia, i-a încredinţat în mod solemn lumea. Cred că şi
în vederea viitorului An Sfânt extraordinar al milostivirii, anunţat de curând de Sfântul Părinte, merită să fie amintită această mare intuiţie şi moştenire a Papei Wojtyla”.
Zavattaro
subliniază continuitatea
dintre cei doi Pontifi cu privire la tema familiei. „Sunt sigur că parcursul sinodal schiţat de Francisc i-ar plăcea mult”. Cardinalul Rylko aminteşte că în ziua canonizării,
„Francisc l-a definit ca Papă
al familiei, pentru că
iubirea pentru familie a fost unul din punctele sale forte”.
Acelaşi lucru s-ar putea spune şi în legătură cu tinerii, un alt capitol important
al moştenirii sale. „Le-a
transmis un mesaj important de speranţă”,
notează Zavattaro. „Nu
este întâmplător faptul că următoarea Zi mondială ce se va desfăşura la Cracovia, va fi pusă sub semnul milostivirii”.
„A fost un mistic care avea picioarele bine
înfipte în pământ”, spune vaticanistul de la Rai. „Acest
lucru este demonstrat –
subliniază cardinalul – de cetele de pelerini care în fiecare
zi se opresc în rugăciune
înaintea altarului relicvelor sale. Atunci
când se ruga în capela sa privată,
genuflexorul său era plin cu
foi pe care erau scrise intenţii
de rugăciune. La fel şi astăzi, el rămâne fidel misiunii sale de mijlocitor la Tatăl cel îndurător”.
Sursa:
www.avvenire.it
Traducere
şi
adaptare: pr. Eduard Soare
