Ce aş putea spune despre Preasfinţitul Petru Gherghel, o persoană atât de poliedrică, atât de bogată? S-a implicat în atâtea câmpuri! Voi încerca o singură trăsătură de „penel”, lăsându-i pe alţii să ofere şi alte perspective.
Cum să-l caracterizez în două cuvinte?
„Uşă deschisă”. Da, uşa apartamentului său este permanent larg deschisă. Un simbol al deschiderii, al dialogului său permanent, cu oricine, lucru marcat şi în stema sa episcopală: „Ut omnes unum sint – Ca toţi să fie una”. În practică, înseamnă că ori de câte ori are de-a face cu unul sau mai mulţi fraţi şi surori, direct sau indirect (la telefon sau în scris), ori în munca pe care o depune în folosul lui sau al lor, prin rugăciunile pe care le înalţă, se simte într-un dialog perpetuu cu toţii.
Ştiu că toţi suntem chemaţi să oglindim în noi Preasfânta Treime, în care cele Trei Persoane divine sunt într-un dialog veşnic - veşnic una şi veşnic distincte - de aceea episcopul/preotul trebuie să fie, în toate timpurile, aşa cum l-a gândit Isus şi aşa cum Biserica, sub conducerea Duhului Sfânt de-a lungul celor două mii de ani, l-a văzut mereu. Şi dacă cel de-al doilea Conciliu din Vatican ne-a spus că Biserica este chemată la un dialog universal, cred că şi episcopul/preotul trebuie să fie un om al dialogului.
Lumea de azi cunoaşte schimbări sociale rapide şi tulburătoare. Urmărind interese trecătoare, ea şi-a risipit propriile valori de referinţă ideală şi acum riscă să se găsească «fără un suflet», de aceea cere o viziune universală a lucrurilor. Cu cât auzim mai mult doar despre ameninţări, arme, moarte, cu atât mai mult ne dorim unitatea, dialogul, să fim o familie la nivel mondial.
Unde, la cine să privim pentru a realiza acest deziderat? La Cel Răstignit care a unit omenirea cu Tatăl şi oamenii între ei. Care ne-a iubit atât de mult încât a experimentat pierderea a ceea ce avea mai preţios: unirea sa cu Tatăl. Când cerul părea închis pentru El, atunci a fost mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, preot şi victimă; atunci a început şi dialogul între oameni. Unitatea este, deci, rodul dialogului.
Acest dialog l-am învăţat din această uşă deschisă a episcopului, deoarece am crezut întotdeauna că îl şi trăieşte, el mai întâi.
1. Am învăţat dialogul fundamental: cu Preotul prin excelenţă, cu Dumnezeu.
În fiecare zi întâlnesc atâtea probleme personale sau ale celor care trec pe lângă mine. De multe ori acest lucru înseamnă tensiune, o mulţime de exigenţe, împărtăşire a durerilor şi neliniştilor. Nu pot evita greutatea lor, dar ştiu că nu eu sunt ajutorul ultim al persoanelor şi nici cel care rezolvă problemele lor. Dau un nume persoanelor şi problemelor acestora care aşteaptă soluţii: Isus Răstignit. El a luat asupra sa orice suferinţă. Vorbesc cu El.
Pentru aceasta am nevoie de hrana rugăciunii, a meditaţiei, a euharistiei care îndumnezeieşte, a Cuvântului care sfinţeşte, a comuniunii frăţeşti. Pentru a-l lăsa, însă, pe Cristos ca să trăiască deplin în noi ca preoţi, sunt chemat să mă conformez lui Cristos cel Răstignit, într-o lepădare de de sine din iubire faţă de ceilalţi. Aceasta este culmea la care vreau să ajung. Din păcate nu reuşesc întotdeauna.
2. Am învăţat dialogul în sânul Bisericii, relaţiile de comuniune pentru că sunt în slujba Bisericii, acea minunată realitate pe care papa Paul al VI-lea a definit-o „iubire”, „unitate”. Pentru ca Biserica să fie tot mai mult astfel şi tot mai mult să apară astfel în ochii oamenilor din veacul nostru, primul dialog pe care sunt chemat să-l realizeze aici pe pământ, este cu piatra de neclintit şi foarte solidă, pe care Mântuitorul şi-a zidit Biserica, cu Petru, cu Papa, garantul unităţii Bisericii. Unitate cu el şi ascultare totală.
Am învăţat să trăiesc şi să intensific dialogul cu episcopul propriu care, mai mult decât oricine, are harul de a înţelege nevoile acelei Biserici locale al cărui fundament şi păstor este el. Iubindu-l pe propriul episcop cu sinceritate, făcându-mă total una cu el, oferindu-mă lui disponibil şi ascultător, aşa cum a făcut Isus cu Tatăl său, înţeleg cum să-mi exercit mai bine slujirea şi cum să iau asupra mea, împreună cu episcopul, necesităţile diecezei.
Am învăţat dialogul cu ceilalţi preoţi, să devin cu ei o inimă şi un suflet spre beneficiul Seminarului şi al întregii dieceze şi garanţie a viitorului Bisericii. Nu reuşesc întotdeauna.
Am învăţat de la uşa deschisă a episcopului dialogul cu credincioşii, atitudinea creştină adevărată pe care trebuie să o asum faţă de toţi oamenii încredinţaţi mie: slujirea. „Să mă fac una” cu toţi în toate, în afară de păcat… pentru a-i câştiga lui Cristos un număr cât mai mare (cf. 1Cor 9,19). A mă deschide dialogului cu orice semen, a-i înţelege, a-i lua pe toţi în inima proprie. „Prin aceasta vor recunoaşte toţi că sunteţi discipolii mei: dacă aveţi dragoste unii faţă de alţii” (In13,34-35).
3. Am învăţat dialogul cu ceilalţi creştini, de alte tradiţii, cu toate limitele şi diviziunile existente. Mi-aş dori ca, asemenea episcopului Petru, să nu mă descurajez, să merg înainte pe drumul ecumenismului, în ciuda piedicilor obiective sau subiective, pentru a construi zi de zi acea comuniune posibilă, pentru a stabili între toţi prezenţa lui Isus, pe care botezul comun ne-o garantează. Isus care a plătit orice diviziune din lume şi a noastră, între creştini, încă nu a văzut toate roadele rugăciunii sale: Ca toţi să fie una.
Am învăţat în felul acesta că El este cel care mă zoreşte să semăn, chiar dacă nu voi fi eu cel care va recolta, să privesc la binele Bisericii care va trăi după noi şi să mă conving că, dacă nu există cine să înceapă şi cine să continue, nu va fi cine să poată conclude. Nici aici nu reuşesc întotdeauna.
4. Dar ca să reuşesc în cele de mai sus, mă ajută un ultim dialog pe care l-am învăţat de la acea uşa deschisă: dialogul cu Maria, mama lui Isus, mama oricărui preot. Isus muribund s-a adresat mamei sale şi arătându-l pe Ioan, i-a spus: „Femeie, iată fiul tău” (In 19,26). Apoi privindu-l pe Ioan, a adăugat: „Iat-o pe mama ta. Iar ucenicul a luat-o în casa sa” (In 19,27). Chiar dacă din nefericire eu mai uit să o iau pe Maria cu mine, mama lui Isus nu uită niciodată, pe vecie, să împlinească această dorinţă a Fiului ei pe moarte.
Am învăţat că Maria este cel mai folositor ajutor pe care Isus mi l-a dat mie şi tuturor preoţilor pentru slujirea noastră în Biserică. Dacă voi trăi în comuniune cu Maria, ea, maica unităţii, îmi va arăta cum trebuie aranjată în inimi şi între inimi iubirea, cum trebuie zidit trupul lui Cristos după modelul acelui veşnic suprem dialog de iubire care există în Prea Sfânta Treime.
Maria este aici, alături de mine şi mă învaţă cum să mă identific şi să-l trăiesc pe Fiul ei, aşa cum l-a acceptat şi l-a trăit ea, atunci când a trebuit să-l piardă pe Isus, când şi l-a văzut substituit de unul dintre noi, de un preot, de Ioan, plătind astfel, printr-un al doilea „fiat”, cea de a doua maternitate a sa, cea a Bisericii.
…Spre câte lucruri nu conduce o „uşă deschisă”!
„La mulţi ani, Preasfinţite!”
