Învăţătura despre Preasfânta Treime, sau atunci când Dumnezeu este "povestit" de om. Doctrina lui Dumnezeu care este Tată, Fiu şi Duh Sfânt nu conţine un ansamblu rece de reflecţii, ci o întreagă înţelepciune care trebuie trăită, plină de indicaţii existenţiale care iluminează viaţa mea.
Adam a fost creat mai mult după asemănarea Treimii, decât după chipul lui Dumnezeu, după imaginea unei legături de iubire, a unui Dumnezeu care nu înseamnă singurătate. Aşa încât, a trăi, şi pentru Dumnezeu, şi pentru om, înseamnă a fi în comuniune. La început a fost relaţia. La început a fost legătura.
Amintirea solemnă a Preasfintei Treimi nu oferă formule, ci se referă la o întâlnire programată, la o culme cucerită cu mult zbucium, căci credinţa este înainte de toate dorinţa întâlnirii: s-au dus "pe muntele hotărât lor de Isus" (Mt 28,16).
"Unii, însă, se îndoiau" (Mt 28,17). Ne recunoaştem cu toţii în acestă comunitate care crede şi se îndoieşte deopotrivă. Şi totuşi, îndoiala şi puţina credinţă a apostolilor nu-l opresc şi nu-l descurajează pe Domnul. Dimpotrivă, ele dau naştere la o reacţie foarte frumoasă, care ia locul reproşului. Isus se apropie şi mai mult. Nu se oboseşte să vorbească din nou, să se apropie, într-un mod delicat, fără să se impună, respectând până şi libertatea lor de a se îndoi.
"Mi-a fost dată toată puterea în cer şi pe pământ" (Mt 28,17). Puterea este cuvântul care pe buzele lui Isus îşi schimbă semnificaţia: nu este puterea lumii, care are în vedere violenţa şi nedreptatea, ci puterea unui Dumnezeu care înfăptuieşte numai ceea ce iubirea poate.
"Mergeţi şi botezaţi în numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Duhului Sfânt" (Mt 28,19). Mergeţi! Abia s-a lăsat găsit, Domnul te invită să treci dincolo, "să botezi", care înseamnă "să scufunzi" lumea în imensitatea lui Dumnezeu. Numele pe care Isus alege să le folosească pentru a spune Dumnezeu sunt nume luate din contextul familial, nume pline de afecţiune: Tată, Fiu, nume care îmbrăţişează şi se îmbrăţişează. Spirit (Duh) este nume care înseamnă respir, suflare, care spune că orice viaţă "respiră" când se ştie acceptată, luată în grijă, ocrotită. Dumnezeu în sine însuşi nu înseamnă singurătate, oceanul esenţei sale vibrează într-o mişcare infinită de iubire: esenţa Preasfintei Treimi.
"Învăţându-i toate câte vi le-am poruncit" (Mt 28,20). Toată învăţătura lui Isus se rezumă la faptul că viaţa noastră este scufundată într-o mare de iubire. De aceea Isus le recomandă ucenicilor: învăţaţi să iubiţi. Şi cu asta, s-a spus totul. "Eu voi fi cu voi în toate zilele" (Mt 28,20). Până la sfârşitul lumii. fără condiţii. Cu aceste cuvinte se încheie Evanghelia lui Marcu şi se deschide, se edifică viaţa noastră.
"În toate zilele, până la sfârşitul lumii" (Mt 28,20), adică în toate situaţiile, de părăsire şi de singurătate, atunci când te atinge aripa severă a morţii sau când ţi se pare că zbori. El va fi cu tine, mereu. Fără să pună nici o condiţie.
Avvenire 30 mai 2015
