Opt decembrie: sărbătoarea Neprihănitei zămisliri. Seara, târziu, după o zi petrecută în parohie, mă întorc acasă. Deschid televizorul, apoi îmi pregătesc ceva de mâncare. Pe un canal TV se discută despre Biserică și despre impozitul pe imobile. Urmăresc materialul puțin plictisit. Vorbește un profesor distins care, dacă am înțeles eu bine, a scris o carte în care el încearcă să facă ordine în conturile Bisericii.Cifra de care vorbeşte este, logic, exagerată. Nu este sigur însă dacă în acea sumă care, spune el, este "bogăția" Bisericii au fost incluse numeroasele locuri de cult, sau miile de opere de artă pe care Biserica le păstrează şi le apără şi pentru care lumea ne invidiază.
Nici nu se înţelege prea bine dacă la numărătoare au fost incluse oratoriile, spitalele, şcolile, universităţile, conventele, mănăstirile, abaţiile, magazinele de obiecte religioase şi teatrele parohiale. Acel domn evită cu bună ştiinţă să le amintească celor care urmăresc transmisiunea că foarte mulţi parohi, dincolo de munca pastorală, desfăşoară în mod gratuit şi o muncă în folosul bunurilor culturale de valoare. În studio, cineva încearcă să ducă discursul într-o zonă mai raţională şi mai puţin emotivă. Nici o schimbare. Nu există surd mai mare decât cel care nu vrea să asculte.
Trec de la TV la computer.
Intru pe poşta electronică şi citesc primul e-mail: "Cu siguranţă îţi va face plăcere să ştii că în biserică, azi dimineaţă, am trăit o bucurie imensă privind imaginea Fecioarei de pe altar. Sunt tristă, fără serviciu, dar în acel moment m-am simţit strânsă în braţe de Ea, iar eu mi-am plecat capul pe pieptul ei matern. Îţi mărturisesc că nu am reuşit să urmăresc nici proclamarea Evangheliei din această cauză. Mă odihneam privind-o pe Maria. M-am refugiat la sânul ei. Simt foarte mult lipsa mamei mele, dar simt o mare mângâiere în mama cerească. Aneta". Surâd, gândindu-mă la acel domn care vrea să ia la bani mărunţi Biserica şi - cine ştie de ce - numai pe ea. El, ca şi alţii care trăiesc timpurile noastre, uită care este marea bogăţie a acestei realităţi teandrice şi misterioase.
În orice biserică, mică sau mare, plină de artă sau mai sărăcăcioasă, precum staulul din Betleem, împodobită cu marmură policromă sau zugrăvită în alb de cineva din sat, există ceva nepreţuit, ceva ce lumea găseşte şi care nu poate fi povestit în cuvinte. Bogăţia cea mai mare prezentă într-o biserică este prezenţa Domnului său şi a Fecioarei Maria; prezenţa Evangheliei şi a Sacramentelor care au fost încredinţate Bisericii. Măreţia Bisericii constă în capacitatea ei de a asculta, de a sfătui, de a mângâia, de a ierta păcatele. În biserică - de la ultima capelă de la ţară, până la Bazilica "San Pietro" de la Roma - o mulţime de oameni găsesc puterea de a merge înainte, de a se odihni, de a continua lupta vieţii, fără a ceda neliniştii.
"Cât ar costa aceste lucruri, domnule profesor? Ce preţ au toate acestea? Cât costă speranţa regăsită, dorinţa de a lucra pentru Biserică şi de a face bine? Ce preţ au miile de voluntari de orice fel, care fac o slujire preţioasă pentru societatea civilă"?, aş întreba. Este oare chiar atât de greu să înţelegi că nu vor fi niciodată suficienţi bani pentru a cumpăra "liniştea" pe care a găsit-o Aneta privind la Fecioara Maria, sau pentru viaţa unui copil scăpat de funia avortului? Toate celelalte - bani, studii, structuri - sunt doar instrumente pentru a realiza aceste deziderate. "Biserica - scria Bernanos - dispune de bucurie, de toată bucuria necesară acestei lumi triste. Ceea ce faceţi împotriva ei, faceţi împotriva bucuriei...". Şi împotriva oamenilor simpli, aş adăuga eu.
Pr. M. Patriciello
