Preoții în vârstă
Din prezbiteriul unei Dieceze fac parte și preoții care, datorită limitei de vârstă, nu mai îndeplinesc oficii ecleziastice. "Clerul local trebuie să le acorde recunoştinţă şi mulţumire pentru slujirea pe care au prestat-o pentru Cristos şi pentru Biserică, precum şi solidaritate concretă pentru condiţia lor. Pentru ei, formarea permanentă va fi mai puţin o problemă de studiu, de aducere la zi şi de dezbatere culturală, cât mai ales o confruntare senină şi încurajatoare a rolului pe care sunt încă chemaţi să-l desfăşoare în interiorul clerului: nu numai pentru continuarea, chiar dacă în forme diferite, a slujirii pastorale, ci şi pentru posibilitatea pe care ei o au, graţie experienţei de viaţă şi de apostolat, de a deveni ei înşişi adevăraţi maeştri şi formatori ai altor preoţi" (Pastores dabo vobis, 77).
Diferitele experienţe au dovedit faptul că pentru preoţii în vârstă, care se bucură de o sănătate suficientă, cea mai bună soluţie este de a continua lucrarea apostolică, fiecare după puterile sale. Nu se poate nega faptul că vârsta înaintată aduce cu sine probleme noi, precum: povara unei boli, neputinţa, umilinţa datorată inactivităţii forţate, tulburare pentru situaţiile de izolare în care trăiesc unii preoţi în vârstă. De aceea, prezbiteriul unei Dieceze trebuie să continue să alimenteze simţământul de fraternitate, de interesare, de susţinere şi de apropiere pentru preoţii în vârstă, mai cu seamă faţă de cei care sunt în suferinţă. La fel, comunităţile creştine trebuie educate pentru a nu-i uita pe preoţii care timp de mai mulţi ani s-au dedicat slujirii lor. Vizitele lor, afecţiunea lor se vor transforma într-o sursă preţioasă de susţinere morală, căci ele vor arăta în mod concret preţuirea de care se bucură preoţii în ochii credincioţilor.
Chiar şi vârsta avansată şi chiar o situaţie de suferinţă, acceptată şi trăită cu o atitudine de încredere în Dumnezeu, au în sine o mare valoare formativă. Aceste situaţii pot deveni ocazii de purificare, de redescoperire a rugăciunii celui sărac care se lasă pe mâna Domnului, de împărtăşire a suferinţelor lui Cristos care s-a abandonat voinţei Tatălui până la a-şi da viaţa pentru cei încredinţaţi.
După A. Favale, I presbiteri
(Va urma)
