Marea muzică "nu poate dispărea din liturgie", aşa cum şi-a dorit Conciliul Vatican II, iar prezenţa sa "poate fi un mod cu totul special de participare la celebrarea sacră". Este dorinţa exprimată de Papa emerit, Benedict al XVI-lea, care la Castel Gandolfo a fost distins astăzi cu titlul de "Doctor honoris causa" de către Universitatea Pontificală "Ioan Paul al II-lea" şi de Academia Muzicală din Cracovia, titlu înmânat de cardinalul Dziwisz, arhiepiscop de Cracovia.
Iubire şi moarte şi Dumnezeu. Tocmai din întâlnirea acestor experienţe omeneşti maxime izvorăşte muzica cea mai înaltă. Înaltă precum marea muzică sacră occidentală - aceea a lui Mozart, Bach şi a altor mari maeştri - care posedă o unicitate în inspiraţie şi în artă care te conduce să poţi culege "adevărul" lui Dumnezeu însuşi.
Convingerile magisteriului lui Benedict al XVI-lea, intrat deja în istorie pentru statura teologică indiscutabilă, răsună clare ca totdeauna, însă cu un ecou devenit exagerat datorită tăcerii din ultimii doi ani, întrerupte din când în când de imagini publice trecătoare ale Papei emerit, lipsite însă de învelişul cuvintelor. De data aceasta, cuvintele Papei Benedict fură scena pentru a proslăvi, este cazul să o spunem, frumuseţea muzicii şi cele "trei locuri" în care ea, susţine Ratzinger, îşi are originea.
Primul, afirmă el, este "experienţa iubirii" care îi deschide fiinţei omeneşti "o nouă grandoare şi amplitudine a realităţii". Al doilea loc al muzicii, dimpotrivă, este "experienţa tristeţii", faptul de a fi atinşi de moarte, de durere". Al treilea loc "este întâlnirea cu divinitatea". "Poate este posibil să afirmăm că în realitate, chiar şi în celelalte două dimensiuni - iubirea şi moartea - misterul divin ne atinge şi, în acest sens, această atingere a lui Dumnezeu constituie originea muzicii (...) Se poate spune că atributul muzicii depinde de puritatea şi de măreţia întâlnirii cu divinitatea, cu experienţa iubirii şi a durerii. Cu cât este mai pură şi mai adevărată acea experienţă, cu atât mai pură şi mai mare va fi şi muzica ce ia naştere şi se dezvoltă din ea".
Celor două delegaţii de la Universitatea Pontificală "Ioan Paul al II-lea" şi de la Academia Muzicală din Cracovia - ajunse la Castel Gandolfo pentru a-i acorda distincţia de "Doctor honoris causa" - Benedict al XVI-lea le aminteşte că o dată cu reforma conciliară s-a reînnoit şi "contrastul foarte vechi" dintre susţinătorii muzicii sacre în liturgie şi iniţiatorii participării active a credincioşilor în celebrările de credinţă, cu mai multă simplitate, chiar muzicală. Pentru Benedict al XVI-lea, tocmai liturgia celebrată de Sfântul Ioan Paul al II-lea în orice continent, a arătat "toată amploarea posibilităţilor expresive ale credinţei în evenimentul liturgic" şi, totodată, faptul că "marea muzică a tradiţiei occidentale nu este străină de liturgie, ci se naşte şi creşte din ea". Şi cu o valoare, adaugă el, fără termeni de comparaţie:
"În zona diferitelor culturi şi religii este prezentă o literatură măreaţă, o arhitectură măreaţă, o pictură măreaţă şi măreţe sculpturi. Şi pretutindeni se află şi muzica. Cu toate acestea, în nici o altă zonă culturală nu există o muzică de o măreţie egală cu cea înflorită în zona credinţei creştine: de la Palestrina la Bach, la Händel, până la Mozart, Beethoven şi Bruckner. Muzica occidentală este ceva unic, care nu are egal în alte culturi. Acest lucru trebuie să ne dea de gândit".
"Nu cunoaştem viitorul culturii noastre şi al muzicii sacre. Dar un lucru este clar - aminteşte Benedict al XVI-lea -: acolo unde realmente survine întâlnirea cu Dumnezeul cel viu, care în Cristos vine către noi, acolo se naşte şi creşte în mod cu totul nou şi un răspuns, a cărui frumuseţe provine din adevărul însuşi":
"Acea muzică, pentru mine, este o demonstraţie a adevărului creştinismului. Acolo unde se dezvoltă un astfel de răspuns, acolo a avut loc întâlnirea cu adevărul, cu adevăratul Creator al lumii. Pentru aceasta, marea muzică sacră este o realitate de rang teologic şi de o semnificaţie permanentă pentru credinţa întregii creştinătăţi, chiar dacă nu este deloc necesar ca ea să fie auzită mereu şi peste tot. Pe de altă parte este clar că ea nu poate dispărea din liturgie şi că prezenţa sa poate fi un mod cu totul special de participare la celebrarea sacră, la misterul credinţei".
După www.news.va
